Când cineva drag trăiește cu o adicție: cum îl poți ajuta fără să te pierzi pe tine?
Când cineva drag dezvoltă o adicție, viața nu se schimbă doar pentru acea persoană. Se poate schimba și pentru cei din jurul ei.
Poate începi să te îngrijorezi tot mai mult. Să urmărești ce face, unde merge, cu cine vorbește sau dacă spune adevărul. Poate încerci să îl convingi să se oprească, să îl protejezi de consecințe sau să repari ceea ce a stricat.
Uneori te înfurii. Alteori îți este milă. Poate te simți vinovat/ă, neputincios/oasă sau epuizat/ă. Poate încă speri că, dacă vei găsi cuvintele potrivite, lucrurile se vor schimba.
Și, fără să îți dai seama, propria viață poate începe să se organizeze în jurul adicției celuilalt.
Dar și tu ai nevoi. Și tu ai dreptul la siguranță, liniște, respect, sprijin și la propria viață.
Acest articol nu îți va spune cum să faci pe cineva să renunțe la adicție... Nu există o formulă prin care să poți controla alegerile altui om...
Îți poate însă oferi câteva repere pentru a înțelege ce se întâmplă, ce poți face și cum să nu te pierzi pe tine în încercarea de a ajuta.
1. Adicția afectează și familia
Adicția nu se manifestă doar prin consumul unei substanțe sau repetarea unui comportament. Ea poate influența relațiile, responsabilitățile, încrederea, siguranța financiară și viața emoțională a celor apropiați.
Într-o familie în care există o problemă legată de alcool, droguri, jocuri de noroc sau alte comportamente adictive, pot apărea conflicte, promisiuni încălcate, incertitudine și teamă.
Uneori familia încearcă să se adapteze.
Un partener preia tot mai multe responsabilități.
Un părinte încearcă să își protejeze copilul adult de consecințele consumului.
Un copil învață să fie atent la starea de spirit a părinților pentru a evita conflictele.
Un frate sau o soră încearcă să medieze relațiile dintre ceilalți.
Aceste reacții pot apărea din iubire, grijă, teamă sau din dorința de a păstra familia împreună.
Nu înseamnă că fiecare familie reacționează la fel. Și nici că toate dificultățile unei familii sunt provocate exclusiv de adicție.
Dar atunci când viața începe să graviteze în jurul comportamentului unei singure persoane, merită să ne întrebăm ce se întâmplă și cu ceilalți.
Adicția poate fi problema unei persoane, dar consecințele ei pot deveni experiența întregii familii.
2. Nu tu ai provocat adicția și nu o poți controla
Una dintre cele mai apăsătoare întrebări ale aparținătorilor este:
Unde am greșit?
Părinții se pot întreba dacă au fost prea severi sau prea permisivi.
Partenerii se pot întreba dacă au oferit suficientă iubire, atenție sau înțelegere.
Copiii pot ajunge să creadă că, dacă s-ar comporta altfel, părintele lor nu ar mai consuma.
Dar adicțiile sunt fenomene complexe, influențate de factori biologici, psihologici, sociali, de mediu și sppiritual. Nu pot fi explicate printr-o singură cauză și nici atribuite automat unei persoane din familie.
Relațiile și mediul familial pot influența vulnerabilitățile și recuperarea, dar aceasta nu înseamnă că un membru al familiei este responsabil pentru apariția sau menținerea adicției altuia.
La fel de important este să înțelegem că nu putem controla în mod direct comportamentul altei persoane.
Putem să discutăm, să oferim sprijin, să stabilim limite și să încurajăm solicitarea ajutorului.
Nu putem însă garanta că persoana va accepta ajutorul sau că va face schimbarea pe care ne-o dorim.
Această limită poate fi dureroasă.
Dar recunoașterea ei ne poate ajuta să ne îndreptăm energia către lucrurile asupra cărora avem, într-adevăr, posibilitatea de a acționa.
3. Care este diferența dintre a ajuta și a salva?
Când iubim pe cineva care suferă, dorința de a-l ajuta este firească.
Dar uneori ajutorul se poate transforma într-o încercare permanentă de a preveni orice consecință, de a rezolva orice problemă și de a prelua responsabilitățile celuilalt.
Poate plătim repetat datoriile făcute la jocuri de noroc.
Poate inventăm explicații pentru absențele de la serviciu.
Poate ascundem consumul de alcool al partenerului.
Poate renunțăm la propriile activități pentru a supraveghea permanent persoana dependentă.
Aceste comportamente nu apar neapărat din dorința de control. Uneori apar din disperare, iubire sau teamă de ceea ce s-ar putea întâmpla dacă nu intervenim.
Totuși, merită să ne întrebăm dacă ceea ce facem ajută cu adevărat.
Ajutorul poate susține responsabilitatea
A ajuta poate însemna să asculți fără să umilești, să oferi informații despre tratament, să însoțești persoana la o consultație dacă își dorește acest lucru sau să o sprijini să găsească o comunitate de recuperare.
Poate însemna să fii prezent într-un moment dificil, fără să îi preiei toate deciziile.
Salvarea poate ajunge să înlocuiască responsabilitatea
Când rezolvăm mereu problemele produse de comportamentul altcuiva, există riscul să susținem, fără intenție, continuarea acelui comportament.
Dar nici opusul nu este întotdeauna potrivit.
A lăsa o persoană să suporte consecințele nu înseamnă să ignorăm un pericol medical, o situație de violență sau nevoile unui copil.
Nu există o regulă simplă potrivit căreia trebuie să refuzăm orice ajutor.
Întrebarea utilă este:
Ajutorul pe care îl ofer protejează sănătatea și siguranța, susține schimbarea și respectă responsabilitățile fiecăruia? Sau încerc să controlez eu ceea ce nu pot controla?
4. Limitele sănătoase nu sunt o pedeapsă
Uneori, membrii familiei se tem că stabilirea unor limite înseamnă lipsă de iubire.
„Dacă nu îi mai dau bani, înseamnă că îl abandonez?”
„Dacă nu mai accept să fiu mințit, îl voi pierde?”
„Dacă îi spun că nu mai pot trăi așa, nu cumva îl împing și mai mult spre adicție?”
Aceste temeri sunt de înțeles.
Dar o limită sănătoasă nu este o metodă de pedepsire sau de manipulare a celuilalt.
Este o modalitate prin care ne exprimăm propriile nevoi, valorile și ceea ce suntem dispuși sau nu să acceptăm.
De exemplu:
„Te iubesc și vreau să te ajut să găsești sprijin, dar nu îți voi mai da bani pentru jocuri.”
„Sunt dispus să discutăm când putem vorbi fără amenințări și jigniri.”
„Nu voi urca în mașină dacă ai consumat alcool.”
„Nu pot continua să ascund față de ceilalți consecințele comportamentului tău.”
O limită nu garantează că persoana cu adicție își va schimba comportamentul.
Și nici nu trebuie folosită ca o amenințare pentru a obține schimbarea.
Ea exprimă ceea ce alegem noi să facem pentru a ne proteja siguranța, demnitatea și responsabilitățile.
Putem iubi o persoană fără să acceptăm orice comportament al ei.
Iar atunci când există violență, amenințări sau pericole pentru copii, siguranța are prioritate. Poate fi necesar ajutorul serviciilor specializate sau al autorităților.
5. Și familia are nevoi reale
Atunci când cineva drag se confruntă cu o adicție, este ușor să ne concentrăm exclusiv asupra nevoilor sale.
Are nevoie de tratament.
Are nevoie de înțelegere.
Are nevoie de sprijin.
Are nevoie de o nouă șansă.
Toate acestea pot fi adevărate.
Dar ce se întâmplă cu nevoile tale?
Și tu ai nevoie de protecție, afecțiune, înțelegere, participare, identitate și libertate.
Și tu ai nevoie să te odihnești, să ai relații, să te bucuri și să îți construiești propria viață.
În modelul nevoilor umane fundamentale propus de Manfred Max-Neef, nevoile sunt comune oamenilor, dar modalitățile prin care încercăm să le satisfacem pot fi foarte diferite.
Această distincție este importantă și pentru familie.
Poți avea nevoie de siguranță, dar să încerci să o obții supraveghind permanent persoana dependentă.
Poți avea nevoie de liniște, dar să încerci să o obții evitând orice discuție dificilă.
Poți avea nevoie de afecțiune, dar să ajungi să accepți comportamente care îți fac rău, de teamă să nu pierzi relația.
Poți avea nevoie de control asupra propriei vieți, dar să îți consumi energia încercând să controlezi viața altcuiva.
Unele dintre aceste strategii pot aduce o ușurare temporară, fără să răspundă cu adevărat nevoilor tale.
De aceea, merită să te întrebi:
De ce am eu nevoie, dincolo de ceea ce îmi doresc să facă persoana dragă?
Poate ai nevoie de odihnă.
Poate ai nevoie de cineva care să te asculte.
Poate ai nevoie de informații, de protecție financiară, de consiliere sau de o comunitate în care să nu te simți singur/ă.
Nevoile tale nu devin mai puțin importante pentru că altcineva are o adicție.
6. Când grija pentru celălalt devine pierderea de sine
Uneori, încercarea de a ajuta ajunge să ne ocupe aproape întreaga viață.
Ne modificăm programul în funcție de comportamentul celuilalt.
Ne neglijăm sănătatea.
Renunțăm la prieteni, activități și planuri personale.
Starea noastră emoțională ajunge să depindă aproape complet de ceea ce face sau nu face persoana cu adicție.
Dacă astăzi nu consumă, suntem liniștiți.
Dacă mâine revine la comportamentul adictiv, întreaga noastră lume pare să se prăbușească.
În anumite situații, aceste tipare sunt discutate folosind termenul de codependență sau coadicție.
Termenii sunt utilizați în contexte de consiliere și recuperare, dar nu reprezintă diagnostice clinice universal acceptate.
Mai important decât eticheta este să observăm ce se întâmplă cu propria viață.
Mai am libertatea de a face alegeri pentru mine?
Îmi pot recunoaște și exprima nevoile?
Pot spune „nu” fără să fiu copleșit de vinovăție?
Mai am relații și activități care nu sunt legate de problema celuilalt?
Pot avea momente de bucurie chiar dacă persoana dragă nu este încă în recuperare?
Aceste întrebări nu urmăresc să ne învinovățească.
Ele ne pot ajuta să descoperim cât de mult spațiu mai avem pentru propria persoană.
7. Cum poți vorbi cu cineva care are o adicție?
Discuțiile despre adicție pot deveni repede dificile.
Persoana se poate simți judecată, atacată sau rușinată. Poate nega problema, poate promite că se va opri sau poate refuza conversația.
Familia, la rândul ei, poate ajunge să vorbească din teamă, furie sau disperare.
Nu există cuvinte magice care să garanteze schimbarea.
Totuși, câteva principii pot face dialogul mai util.
Vorbește despre ceea ce observi
În loc de „Ești iresponsabil și ne distrugi viața”, poți spune:
„Sunt îngrijorat pentru că în ultima lună au dispărut bani din cont și nu am reușit să discutăm despre asta.”
Faptele concrete sunt mai ușor de discutat decât etichetele.
Exprimă ceea ce simți și ceea ce ai nevoie
„Mă sperie situația și am nevoie să știu că suntem în siguranță.”
„Mă doare că nu mai putem avea încredere unul în celălalt.”
Nu trebuie să îți ascunzi emoțiile, dar nici să le folosești ca instrument de constrângere.
Ascultă fără să fii obligat să fii de acord
Poți încerca să înțelegi experiența celuilalt fără să justifici comportamentele care produc rău.
A asculta nu înseamnă a aproba.
Oferă posibilități, nu doar ultimatumuri
Poți propune o consultație, o întâlnire cu un consilier sau participarea la un grup de sprijin.
Poți oferi să ajuți la găsirea informațiilor.
Dar acceptarea sprijinului rămâne, în multe situații, alegerea persoanei.
Alege un moment potrivit
Discuțiile importante sunt de regulă mai utile atunci când persoana nu este intoxicată și când amândoi puteți vorbi în siguranță.
Dacă dialogul devine amenințător sau violent, nu este necesar să îl continui.
Scopul unei conversații nu trebuie să fie câștigarea unei dispute, ci crearea unei posibilități de înțelegere și schimbare.
8. Ce faci dacă persoana nu vrea să se schimbe?
Aceasta poate fi una dintre cele mai dureroase situații pentru familie.
Tu vezi consecințele. Poate vezi și posibilitățile de recuperare. Ai citit, ai discutat cu specialiști și ai găsit resurse.
Dar persoana dragă spune că nu are o problemă sau că nu dorește ajutor.
Ce poți face?
Poți continua să oferi informații și sprijin, în limitele pe care le consideri sănătoase.
Poți cere îndrumare unui specialist despre cum să comunici și cum să răspunzi comportamentelor dificile.
Poți lua măsuri pentru a proteja copiii, locuința, veniturile și siguranța familiei.
Poți decide ce comportamente accepți și ce vei face dacă limitele tale sunt încălcate.
Și, foarte important, poți începe propriul proces de recuperare chiar dacă persoana cu adicție nu începe încă unul.
Nu trebuie să aștepți schimbarea altcuiva pentru a căuta sprijin.
Există și abordări de lucru cu familia, precum CRAFT (Community Reinforcement and Family Training), care urmăresc să îmbunătățească modul în care aparținătorii comunică, își protejează propria stare de bine și încurajează, fără constrângere, accesul persoanei la tratament.
Dar nici aceste abordări nu garantează că persoana va accepta ajutorul.
Uneori schimbarea apare mai târziu. Alteori nu apare în forma sau în momentul în care ne-o dorim.
Viața ta merită însă grijă și atenție indiferent de alegerea celuilalt.
9. Recuperarea familiei este posibilă
Când auzim cuvântul „recuperare”, ne gândim de obicei la persoana care renunță la consum sau la comportamentul adictiv.
Dar și membrii familiei pot avea un drum propriu de recuperare.
Nu neapărat dintr-o adicție, ci din efectele pe care stresul, teama, conflictele și adaptările repetate le-au avut asupra vieții lor.
Pentru unii, recuperarea înseamnă să învețe să stabilească limite.
Pentru alții, să își recapete încrederea în propriile percepții și decizii.
Pentru unii, să înțeleagă că nu sunt responsabili pentru fiecare alegere a persoanei dragi.
Pentru alții, să redescopere prietenii, activitățile, bucuria și libertatea de a trăi.
Uneori este nevoie de sprijin psihologic sau psihoterapeutic.
Alteori, întâlnirea cu persoane care au trecut prin experiențe asemănătoare poate aduce înțelegere și speranță.
Grupurile de sprijin pentru aparținători, precum Al-Anon, Nar-Anon sau alte comunități dedicate familiilor, pot oferi un spațiu în care oamenii își împărtășesc experiențele și descoperă că nu sunt singuri.
Pentru persoanele care au crescut în familii marcate de adicții sau alte forme de disfuncționalitate, comunitățile ACA pot reprezenta o altă posibilitate de sprijin.
Nu există o singură cale potrivită tuturor.
Și nici recuperarea familiei nu înseamnă obligatoriu păstrarea unei relații cu orice preț.
Unele relații pot fi reconstruite. Altele au nevoie de distanță, iar uneori de încheiere, pentru protejarea sănătății și siguranței celor implicați.
Recuperarea familiei nu trebuie să depindă de recuperarea persoanei cu adicție.
10. Ce se întâmplă când persoana dragă începe recuperarea?
Acceptarea ajutorului poate aduce multă speranță în familie.
Dar începutul recuperării nu înseamnă că toate dificultățile relaționale dispar imediat.
Încrederea poate avea nevoie de timp pentru a fi reconstruită.
Pot exista resentimente, temeri, dificultăți de comunicare sau probleme financiare care necesită atenție.
Persoana aflată în recuperare poate avea nevoie de spațiu pentru propriul proces de schimbare.
Familia poate avea nevoie de siguranță, predictibilitate și dovezi că lucrurile se schimbă.
Aceste nevoi nu sunt întotdeauna ușor de armonizat.
Uneori poate fi utilă consilierea de familie sau de cuplu, atunci când există condiții de siguranță și disponibilitate pentru participare.
Dar familia nu trebuie să devină supraveghetorul permanent al recuperării.
Iar persoana aflată în recuperare nu poate pretinde că simpla oprire a comportamentului adictiv șterge automat consecințele trecutului.
Fiecare are propriile responsabilități.
Relațiile se pot reconstrui prin timp, comunicare, consecvență și respect reciproc.
11. Nu trebuie să parcurgi singur acest drum
Poate ai ajuns la acest articol pentru că ești îngrijorat pentru cineva drag.
Poate ai încercat deja multe lucruri.
Poate ești obosit, furios, dezamăgit sau pur și simplu nu mai știi ce să faci.
Nu trebuie să găsești astăzi răspunsul la toate întrebările.
Poți începe prin a te întreba:
De ce am eu nevoie acum?
Poate ai nevoie de informații pentru a înțelege adicția.
Poate ai nevoie de cineva care să te asculte fără să te judece.
Poate ai nevoie să stabilești o limită.
Poate ai nevoie de ajutor specializat.
Sau poate ai nevoie să îți acorzi, pentru prima dată după mult timp, permisiunea de a avea grijă și de tine.
Pe portalul adictie.ro poți descoperi specialiști, comunități și resurse care te pot ajuta să găsești sprijin potrivit situației tale.
Dacă există un pericol imediat pentru viața sau siguranța cuiva, solicită ajutor de urgență prin 112.
Poți iubi fără să te pierzi
A iubi pe cineva care trăiește cu o adicție poate fi dificil.
Poți spera, poți oferi sprijin, poți încuraja schimbarea și poți rămâne aproape, atât cât îți permite propria siguranță.
Dar nu trebuie să îți abandonezi viața pentru a demonstra că iubești.
Nu trebuie să suferi în locul celuilalt.
Nu trebuie să îți sacrifici nevoile pentru ca nevoile lui să conteze.
Și tu ești un om care are nevoie de iubire, siguranță, libertate, respect și sens.
Iar uneori, unul dintre cele mai importante lucruri pe care le poți face pentru cineva drag este să înveți să ai grijă și de tine.
Pentru că recuperarea este posibilă. Și pentru persoana care trăiește cu adicția, și pentru cei care o iubesc.
Repere bibliografice
Max-Neef, M. A., Elizalde, A. și Hopenhayn, M. (1991). Human Scale Development: Conception, Application and Further Reflections. Apex Press.
Smith, J. E. și Meyers, R. J. (2004). Motivating Substance Abusers to Enter Treatment: Working with Family Members. Guilford Press.
Substance Abuse and Mental Health Services Administration (SAMHSA). (2020). Substance Use Disorder Treatment and Family Therapy. Treatment Improvement Protocol (TIP) Series 39.
Copello, A., Templeton, L. și Powell, J. (2010). The impact of addiction on the family: Estimates of prevalence and costs. Drugs: Education, Prevention and Policy.
Comentarii
Trimiteți un comentariu